ERA MAI BINE SAU MAI RĂU ÎN ANII SOCIALISMULUI?
„Arta și istoria nu se judecă, se studiază.”
„Era mai bine înainte” sau „era mult mai rău decât acum”? În accepțiunea mea, această dezbatere pornește de la o premisă greșită, anume practica de a trânti o etichetă găunoasă, de a reduce jumătate de secol de regim socialist la câteva lozinci, ori la un singur termen.
MAI BINE SAU MAI RĂU RAPORTAT LA CE?
„Mai bine” și „mai rău” sunt noțiuni subiective, câtă vreme nu sunt puse în context. De aceea eu insist că arta și istoria NU se judecă, se studiază, și nu oricum, ci sine ira et studio (fără ură și părtinire). La ce ne raportăm când vorbim de mai bine și mai rău? Care e etalonul?
E mai bine că acum, față de atunci, resursele strategice ale României nu mai sunt controlate de români, ci puse în slujba unor forțe private, externe? E mai bine că un stat cândva puternic industrializat, o țară care producea aproape orice, a ajuns cel mai dependent de importuri din Europa?
Era mai rău că tinerii de atunci aveau cu siguranță, imediat după absolvirea studiilor, locuință, loc de muncă și venit stabil, ori era rău că accesul la educație și îngrijire medicală chiar erau asigurate, garantate ab initio, nu grevate de hârtii, cum e în capitalism?
E mai bună o lume unde sute de mii sau chiar milioane de OAMENI nu au noaptea un acoperiș deasupra capului? Nu că dorm în frig într-un pat, cu un pulover în plus pe ei, pur și simplu nu au unde dormi, deci stau pe trotuare. E mai bine într-o lume unde numeroși copii se culcă zilnic flămânzi (la propriu flămânzi, nu cum era în anii '80 în România, unde nu aveai abundență de produse pe rafturi, e drept, dar hrana cea de toate zilele era asigurată, deci era imposibil să moară cineva de foame)?
Era mai rău să trăiești într-o lume în care meritocrația exista, era aplicată - nu la nivel ideal, dar, spre deosebire de azi, inteligența, statutul câștigat prin glagore și studiu, erau respectate și răsplătite, chiar dacă nu erai vreun servant al regimului?
A, da, era mai rău să nu ai opțiuni în numeroase privințe, era oribil faptul că aprehensiunea Securității sufoca pe toată lumea, libera circulație încă era un vis pentru mulți (puteai părăsi țara doar cu aprobare și chezaș), cenzura era resimțită pe toate planurile (cum o resimțim tot mai intens și azi).
DEJ VS. CEAUȘESCU
Mai mult, când vorbim de „mai bine” și „mai rău” față de trecut, la ce Românie socialistă ne raportăm?
La socialismul lui Petru Groza și Dej, ori la socialismul regimului Ceaușescu, iar dacă vorbim de Ceaușescu, ne raportam la primii 15, ori la ultimii 10 ani, după ce trădarea lui Pacepa, impactul vizitelor în China și Coreea, laolaltă cu nevoia de a plăti datoria externă și ambițiile de a transforma România într-o putere cel puțin regională, au dus la o scădere a nivelului de trai și amplificare a cultului personalității și cenzurii?
Oricine a crescut în România „obsedantului deceniu”, deci ar avea grad de comparație, poate confirma că, în primii săi ani la putere, Ceaușescu a reprezentat o oază de libertate și prosperitate - s-a relaxat cenzura, literatura și muzica occidentală au cucerit țara, au fost eliberați deținuții politici, au fost condamnate crimele stalinismului, s-au construit punți cu occidentul, acorduri de schimb cu statele capitaliste, s-au pus bazele unei industrii moderne, eficiente, s-au construit stațiuni, orașe și cartiere, metroul, autostrada, Transfăgărășanul...
Unii încă mai vorbesc peiorativ de „cutiile de chibrituri ale lui Ceașcă” (referire la cartierele nou construite, la zecile de mii de blocuri), uitând că, înainte de apartamente, majoritatea locuia în bojdeuci sordide, se cufurea în fundul grădinii și căra apa cu cârca de la fântâni ce iarna înghețau. Ia să ne întrebăm, așa era mai bine!?
CEL MAI LIBERAL COMUNIST
E o mostră de incultură crasă să afirmi că „Ceaușescu a fost dictator criminal și a băgat oameni nevinovați la pușcărie”, cum fac ăi de zic că era foarte rău (deși unii fie erau prea mici pentru a avea discernământ, fie nici n-au trăit în epocă, nici n-au studiat nimic despre ea), căci Ceaușescu, în anii '60 și '70 nu doar că a fost cel mai liberal dintre comuniști, cel mai pro-occidental și antisovietic lider comunist, el a golit în repetate rânduri închisorile prin grațierea deținuților (ultima chiar în 1989), a reabilitat victimele proceselor staliniste și a promovat o linie de disidență față de Moscova și Pactul de la Varșovia (chiar i-a amenințat fățiș pe ruși că va părăsi Pactul, dacă interesele României nu sunt respectate).
Abia în anii '80 a devenit paranoic și bolnav de putere, iar acest lucru nu s-au petrecut brusc, ci a fost un proces instalat treptat, cum demonstram mai sus, pe fondul loviturii lui Pacepa (defectare ce a produs un dezastru de proporții spionajului și securității naționale a României), pe fondul presiunilor tot mai mari de la creditorii externi, pe fondul tensiunilor cu URSS și SUA, bolilor cronice de care suferea, schimbărilor pe scena geopolitică, ambiției sale de a promova pacea, a valorifica resursele și a proteja cu orice preț suveranitatea și independența țării.
Tot atunci a ajuns și iapa „Cabinetul 2” (e legendară dafia cu „Caligula Imperator și-a făcut calul senator, Ceaușescu, mai galant, și-a făcut iapa savant”), cu consecințe dintre cele mai nefaste, căci, vorba istoricilor, era „pe cât de proastă, pe atât de rea”, însă rămăsese unica soluție de încredere după numeroasele trădări din interior (tot deflectorul Pacepa a reprezentat factorul demn de lapidat aici).
LICHELENII. DISIDENȚA DIN DEBARALE!
Cu toate astea, în acei ani s-au scris și au circulat bine-mersi poezii-manifest și bancuri, acte de disidență săvârșite nu de scârnavi licheleni, ci de artiști care au crezut în socialism, precum Adrian Păunescu (vezi poezia „Șoferul și nevastă-sa” sau „Analfabeților”, probabil cele mai pertinente critici aduse în acei ani la adresa regimului, mai dure decât orice acte din așa-zisă disidență pe care „entelectualii” din debarale, ieșiți la cerșit după 1990, se laudă că ar fi săvârșit-o înainte de căderea regimului).
Când Păunescu scria „Analfabeților”, alde Preșu și Licheleanu erau ascunși în beci, murdari de slană la bot și de propagandă pe creier (în privința lor, iată că nimic nu s-a schimbat).
Dincolo de toate, e esențial să rețineți că multe din ororile regimului ceaușist (un regim de 24 de ani, a nu se confunda cu întreg regimul socialist-totalitar) au fost comise fără știrea lui Ceaușescu, fără informarea sa directă. Ceaușescu a comis, iar ăsta e un fapt apodictic, numeroase ERORI, erori grave, nu erori veniale, erori generatoare de orori, dar și-a iubit țara, asta nu o poate nega nimeni (de câți dintre succesorii săi ați putea afirma asta cu conștiința împăcată?).
Patibularii săi succesori au comis și erori, au produs voit și nenumărate orori, s-au înfruptat din tot ce regimul socialist a construit, cu mari sacrificii ale românilor, pentru România, dar, peste toate, au trădat și țara și poporul român, și au făcut-o în cele mai nedemne moduri, șobolani, arghirofili, nu doar inculți și lași, jemanfișiști, mizerabili.
Ori tocmai ei au tupeul să ridice râturile pentru a pronunța numele Ceaușescu, ori pentru a-i blama pe nostalgici?
PATRIOȚI ȘI TRĂDĂTORI
Pentru a critica pe cineva, decent ar fi ca mai întâi să construiești TU ceva mai însemnat decât cel pe care îl stigmatizezi! Numiți-mi un singur nume de politician român postdecembrist care să-și fi iubit țara și să se fi luptat mai mult pentru interesele României decât a făcut-o Nicolae Ceaușescu! Unul singur care să fi construit ceva peren, ceva mai trainic, mai mult, mai însemnat - pentru țară, nu pentru sine.
Vă provoc!
…
N-avem! Ori tocmai asta e problema.
În ultimii săi ani de viață, da, era rupt de problemele românilor, căci era preocupat să facă bancă internațională de investiții cu arabii (competitor pentru FMI), să medieze conflictul între Israel și Palestina (inclusiv președinții americani apelau la el pentru asta, atât de „incult” și „izolat” era), să ducă la bun sfârșit transformarea României în autarhie și să finalizeze construcția statului socialist multilateral dezvoltat, pentru a începe construcția comunismului (comunismul urma să fie implementat abia după 2000, deci românii nu au apucat niciodată să trăiască în comunism, cum fals afirmă unii din incultură).
Dacă cineva crede că Ceaușescu știa personal de fiecare abuz săvârșit de micii nomenclaturiști/securiști prin județe, de amploaiații de două parale, de oportuniștii de serviciu ce se zbăteau să iasă în evidență, se află într-o uriașă eroare.
Ăștia erau și se manifestau atunci la fel cum există și ne oripilează și azi: mardeiași plini de mânie și zel, trepăduși ce, pentru câțiva arginți, ori pur și simplu din postura de idioți (in)utili, sunt gata să comită orice mârșăvie doar pentru a ieși în evidență ca cei mai cei pupători de dosuri, ca cei mai ideologizați dintre pământeni.
Vi-i amintiți din anii pandemiei, da? Torționarii de ieri, mândruții/cetepeii de azi! Chiar ei sunt, „alte măști, aceeași piesă, alte guri, aceeași gamă”. Ei sunt responsabili de majoritatea ororilor de dinainte de 1989, precum și de azi. Mentalitatea lor, impotența lor cognitivă, slugărnicia lor.
Am reținut un lucru spus cândva de un istoric al cărui nume, din păcate, nu mi-l amintesc acum: „Mai cu seamă în România, comunismul trebuia neapărat distrus...pentru că reușea”. Merită să reflectăm la afirmația asta.
Sunt situații în care dilema unui lider este dacă să-și servească țara sau poporul. Cele două nu sunt decât rareori interșanjabile. Ceaușescu și-a servit țara(!), uitând o vreme (prea) lungă de popor. Din păcate, plata datoriei externe (1989) nu a însemnat și relaxarea restricțiilor, eliminarea rațiilor, căci avea ambiții mărețe pe plan extern, ambiții care necesitau mulți bani, deci a considerat că sacrificiile vor fi înțelese și recompensate din plin într-un viitor ce nu a mai fost să fie.
SECURIȘTII VECHI ȘI NOI
Nu e păcat că s-a prăbușit regimul Ceaușescu, însă e păcat că sacrificiile bunicilor și părinților noștri, precum și uriașul efort intelectual și fizic al capitalului uman, efort necesar pentru a construi un stat autarhic, au fost degeaba.
De efortul lor, de roadele muncii lor, în loc să se bucure POPORUL, au profitat doar javrele securiste ce, cu sprijinul conjurației serviciilor externe, au dat LOVITURA DE STAT din decembrie 1989. Căci asta a fost, lovitură de stat, total ilegitimă, categoric imorală, nu „revoluție”.
Sistemul Securist a avut grijă să mute toată avuția publică în conturi...private. Serviciul Român de Infractori (SRI), adică urmașul Securității (Patria a priori, a? Hai sictir!).
Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc în anii '80, cu atât mai puțin în anii '50. Cu excepția garanției adăpostului și serviciului, a minimelor necesități pentru un trai decent, nu cred că la nivel de individ era mai bine în niciun alt fel.
Probabil că, dacă trăiam atunci, mare parte din viață o petreceam în închisori, cum a pățit străbunicul meu, încarcerat la Pitești pentru „vina” de a fi fost preot și chiabur.
CORPORAȚIILE AU DEVENIT NOII DICTATORI
Însă sunt și voi fi mereu un om de stânga, un partizan ferm al socialismului, căci socialismul, în ciuda faptului că a fost pervertit de cei ce l-au pus în practică, de aceia care doar au reușit să înlocuiască burghezia cu nomenclatura, sunt convins că e singura cale spre a construi o lume cu adevărat democratică, prosperă și liberă, unde viața umană, drepturile și libertățile fundamentale, să fie cu adevărat garantate, protejate, respectate, nu grevate de hârtii, cum se întâmplă în cinica și odioasa societate capitalistă, lume unde statul e slab, dar corporațiile au devenit noii dictatori.
Oricâte crime ar fi fost săvârșite pe altarul altor doctrine, nu există în istorie sistem mai criminal decât sistemul capitalist. Sunt tone de probe irefutabile în acest sens!
Sărăcie și lipsuri întâlnim și azi, chiar în patria capitalismului sadea, America, milioane de oameni se culcă de foame și se trezesc de frig, ori „locuiesc” pe trotuare sau în rulote sărăcăcioase, foamete la fel, copii și tineri sunt exploatați de zor, cenzură, propagandă, persecuții... tot ce vedeam în partea estică a Cortinei de Fier se manifestă azi în oricare dintre statele capitalist-occidentale, într-o proporție mai mică sau mai mare.
CAPITALISMUL CU FAȚĂ INUMANĂ
În socialism, copiii mergeau la școală, în capitalism, numeroși copii abandonează școala pentru „a-și câștiga existența” (epuvantabilă expresie). În socialism, roadele producției se întorceau în societate, în capitalism efortul celor mulți e recompensat cu salarii ce abia permit acoperirea cheltuielilor minime necesare pentru subzistență, în vreme ce grosul profiturilor și taxelor e folosit pentru a întreține o armată de birocrați, ori pentru ca plutocrații să-și cumpere insule și avioane noi, ibovnicele lor să aibă genți de zeci de mii de euro, iar beizadelele lor bani de Lamborghini și cox pur.
Nu vă amăgiți, căci dacă e „mai bine” azi fiindcă puteți striga orice vă trece prin cap fără riscul de a fi arestați, nu înseamnă că nu veți fi ostracizați pentru delict de gândire defetistă (cancel culture), la fel cum faptul că puterea nu mai e concentrată în mâinile statului (etatism) nu înseamnă că ea e în mâna poporului, ci în mâna unei elite privilegiate, intangibile, pe care tot nu aveți dreptul de a o deranja în vreme ce-și exercită tirania asupra voastră, ba mai rău, azi nici măcar nu vi se mai oferă șansa de a cunoaște numele și figurile asupritorilor voștri.
În socialism, statului îi păsa de viața, sănătatea și educația voastră, căci avea nevoie de muncitori puternici și eficienți, în capitalism nu-i pasă nimănui dacă trăiți sau muriți, dacă sunteți sănătoși sau bolnavi, educați sau analfabeți, ba chiar vi se spune că sunteți cam mulți și risipiți prea multe resurse, deci ați devenit o povară, cantitate de prisos, așa că e cazul să se mai reducă din numărul vostru, al iloților.
În încheiere, reiterez că nu voi fi niciodată de acord cu soluția găsită pentru a-l îndepărta pe Ceaușescu de la putere - vorba lui Păunescu: „a fost și crimă, dar a fost o gafă!” și voi fi mereu unul dintre cei mai aprigi luptători pentru REABILITAREA numelui Ceaușescu și așezarea acestuia la loc de cinste, în panoplia marilor români ce au construit această țară de care azi își bat joc otrepele pe care cu prea multă afabilitate le numim lideri politici.
Studiați istoria sine ira et studio, lăsați deoparte etichetele și propaganda! «Istoria este o poveste impresionantă permanent manipulată de puterile vremii. Este influențată pe baza logicii celui puternic care spune „eu sunt cel corect”. Toate datele de istorie și cărțile cronologice sunt scrieri compilate cu scopul de a dovedi legitimitatea celor aflați actualmente la putere»*.
Arta și istoria nu se judecă, se studiază, iar asta doar raportat la context, căci trecutul nu poate fi nicicum înțeles dacă îl trecem prin filtrul prezentismului, dacă îl analizăm prin prisma standardelor prezentului.
Înainte nu era nici mai bine, nici mai rău. Era cum era pentru cei ce erau. Cei ce se zbat să convingă că atunci totul era „rău” o fac pentru că nu sunt capabili să vă ofere o lume în care să fie bine, să facă ei mai bine, deci au nevoie de etichete, propagandă, nesfârșite lozinci din ce în ce mai penibile.
ACUM CUM E? MÂINE CUM VA FI?
Weekend plăcut, excelențelor!
PS: După cum ați observat, câteva zile nu am scris nimic, deci mi-am permis să abuzez de atenția și timpul vostru cu un articol mai lung decât de obicei, sursă de inspirație fiindu-mi o vizită recentă la Muzeul Amintirilor din Comunism (Brașov), ziua de 23 august și lecturarea câtorva dezbateri cu privire la aceasta.
Îmi amintesc cu drag cum, când aveam 3-4 ani, într-o zi de 23 august precum asta, bunicul meu m-a luat la plimbare prin piața Zahana din Slatina, el la pas, eu pedalând pe o tricicletă, și m-a învățat să cânt „August 23, zi de mare sărbătoare, pe dușman noi l-am înfrânt și am pornit drum nou spre soare”. Și așa, în urmă cu niște ani, eu, același copil, pedalam și cântam într-o zi ca asta. Mă rog, ar fi multe de obiectat și aici, în analizarea loviturii de palat și a semnificației zilei de 23 august. Cert e că poporul român și-a trădat și ucis cei mai patrioți lideri. Poate în alt material...
- Autor: Dinu Andrei Popescu
IMPORTANT: Preluarea în presă, pe rețelele sociale sau alte platforme a oricăror materiale publicate pe acest blog se face doar cu citarea sursei și inserarea unui link spre pagină (https://dinupopescu.substack.com/).
*Ichiro Kishimi, Fumitake Koga
❤️💛💙❣️❣️❣️
Chestia cu numeroși copii din România de azi se culcă zilnic flămânzi e propagandă comunistă care n-are legătură cu realitatea.
Realitatea este: Ceaușescu n-ar fi fost în stare nici să zugrăvească cît s-a construit după el, cu se vede și în filmare: https://youtu.be/jDrYfD0hB-0?si=-hkQb0MNpDdiEFHV